Vremea va intra într-un proces de racire si vor fi precipitatii pe arii extinse, incepand din SV. Acestea vor fi sub forma de ploaie seara, iar pana dimineata se vor transforma in lapoviță si ninsoare si se va forma polei sau ghetus. Joi, cu precadere in prima parte a zilei, va ninge.
Vantul se va intensifica treptat, iar din a doua parte a noptii si pana joi seara va sufla cu viteze medii de 45-55 km/h, iar rafalele vor depasi 80 km/h, viscolind si spulberand zapada si determinand scaderea vizibilității.
Drumarii constănțeni sunt pregătiți să intervină cu 51 utilaje și 2500 tone material antiderapant pentru rețeaua de drumuri județene, o rețea care are 680 km.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au prins în flagrant doi români în timp ce transportau opt cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera în România din Bulgaria. Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră constănțeni au […]
ARSVOM a intervenit în rada Sulina deoarece un marinar turc, aflat la bordul unei nave, avea nevoie de îngrijiri medicale. În această dimineață, 21.11.2023, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost […]
Administraţia Naţională a Penitenciarelor scoate la concurs 4 posturi vacante în sectorul medical din cadrul Penitenciarului Spital Poarta Albă, astfel: – 1 post medic primar Radiologie –imagistică medicală; – 1 post medic primar Epidemiologie; – […]
Be the first to comment