În urmă cu 14 ani, puțini ar fi pariat că Iașul va deveni unul dintre cele mai dinamice centre economice din România. Oraș universitar cu tradiție, dar aflat la periferia marilor fluxuri investiționale, Iașul avea în 2012 salarii modeste, puține sedii de companii internaționale, infrastructura de birouri moderne era aproape inexistentă, iar centrul istoric își pierduse rolul de motor economic.
În același an a fost inaugurat ansamblul Palas, primul proiect mixed-use de regenerare urbană din România, dezvoltat de compania IULIUS printr-o investiție privată care avea să depășească, în timp, 440 milioane euro și în care se vor mai investi alte 80 milioane euro. Astfel, la mai bine de un deceniu distanță, impactul proiectului poate fi măsurat nu doar în metri pătrați construiți sau în numărul de vizitatori, ci și în indicatori economici: mii de locuri de muncă, zeci de companii internaționale atrase în oraș, venituri suplimentare la bugetul local și o repoziționare a Iașului pe harta investițiilor din România.
Întrebarea care începe să fie pusă și la Constanța este dacă un proiect de regenerare urbană de 3 ori mai mare decât cel de la Iași poate produce un efect comparabil.
Palas – mai mult decât un centru comercial
Palas nu a fost dezvoltat doar în jurul componentei de retail, ci s-a creat de la început un ansamblu urban integrat cu: spații de birouri, retail, food & beverage, zone verzi, servicii, investiții în infrastructură și s-au organizat și găzduit mii de evenimente dedicate comunității.
Rezultatul este vizibil. În cele 7 clădiri ale rețelei United Business Center din Iași plus Palas Campus – cea mai mare clădire de birouri din țară – operează peste 70 de companii de talie mondială, ce reunesc peste 14.000 de angajați. Acestea au atras în Iași investiții, au creat locuri de muncă bine plătite și au contribuit la dezvoltarea unuia dintre cele mai puternice poluri de IT&C, Outsourcing și Automotive din țară.
În același timp, proiectul a devenit unul dintre principalele spații publice ale orașului, iar centrul de greutate al vieții urbane s-a mutat în jurul Palatului Culturii. Parcul Palas este unul dintre cele mai iubite din oraș, iar ansamblul a devenit o destinație importantă de retail, cu branduri-ancoră care atrag atât publicul local, cât și vizitatori din întreaga regiune Nord-Est, inclusiv din Republica Moldova. Totodată, zona a redefinit modul în care este petrecut timpul liber în oraș, găzduind în mod constant evenimente culturale, precum concerte ale filarmonicii, spectacole de teatru și expoziții, dar și festivaluri, show-uri de modă, competiții sportive internaționale, conferințe și întâlniri de business, consolidându-și rolul de pol urban activ și multifuncțional.
La finalul lui 2025, Palas a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, demers ce pune pe primul loc experiența publicului și a partenerilor. Astfel, după un concept al biroului de arhitectură Foster + Partners și cu o investiție de 80 milioane de euro, proiectul de la Iași presupune: valorificarea conexiunii cu Palatul Culturii, într-un design verde, sustenabil și estetic, regândirea esplanadei din fața Teatrului „Luceafărul”, aflat în proximitate, ca spațiu verde și de evenimente, noi spații de joacă și centre de entertainment pentru familii, mai multe spații pentru evenimente și experiențe diverse, o extindere a parcului, cu zone interactive și de relaxare, relocarea și modernizarea centrului de evenimente – 4 săli, cu o capacitate totală de 1.000 de persoane, locuri suplimentare de parcare în subteran și remodelarea spațiilor comerciale existente, dar și atragerea de noi branduri.
Ce câștigă un oraș dintr-o investiție privată?
Impactul economic al unui proiect precum Palas Iași depășește cu mult investiția inițială.
În primul rând, apar locuri de muncă atât în faza de construcție, cât și după finalizarea proiectului. Apoi, companiile care aleg să își stabilească sediile într-un oraș generează taxe și impozite locale, stimulează consumul și dezvoltă piața serviciilor.
În al doilea rând, investițiile private de acest tip cresc atractivitatea orașului pentru alți investitori. În cazul Iașului, prezența unor spații moderne de birouri a fost unul dintre argumentele decisive pentru companiile internaționale care căutau extindere în afara Bucureștiului.
Nu în ultimul rând, regenerarea urbană schimbă modul în care sunt folosite zonele insuficient valorificate și contribuie la reintegrarea lor în circuitul economic și social, iar investițiile publice și private tind să se multiplice în jurul lor.
Atuurile Constanței
Prin comparație cu Iașul, Constanța pornește de la o structură economică diferită. Dispune de cel mai mare port al României, de o poziție strategică la Marea Neagră, de turism și de o infrastructură logistică importantă.
În același timp, orașul se confruntă și cu anumite provocări. Economia este încă puternic influențată de sezonalitate, aproape de centrul orașului mai sunt numeroase spații insuficient valorificate, iar oferta de birouri moderne rămâne limitată comparativ cu alte centre regionale.
Acesta este motivul pentru care un proiect major de regenerare urbană poate avea efecte care depășesc componenta real-estate. Dacă va integra funcțiuni mixte – birouri, servicii, spații publice, cultură și zone verzi – el poate contribui la diversificarea economiei locale și la atragerea unor investiții care, până acum, au ocolit Constanța.
De asemenea, compania IULIUS a anunțat că viitorul proiect din Constanța va fi dezvoltat împreună cu biroul internațional de arhitectură Foster + Partners, iar implicarea unor arhitecți de asemenea calibru poate reprezenta un avantaj în construirea unei identități urbane capabile să atragă investiții și evenimente internaționale.
Lecția Iașului
Experiența Iașului arată că regenerarea urbană poate deveni un instrument de dezvoltare economică atunci când investiția este suficient de amplă și integrează funcțiuni diverse.
Desigur, niciun model nu poate fi copiat integral. Constanța are propriile provocări și propriile oportunități. Însă exemplul Iașului demonstrează că o investiție privată de anvergură poate modifica traiectoria unui oraș, poate atrage companii, poate genera venituri suplimentare la bugetul local și poate schimba percepția investitorilor asupra unei regiuni. Astfel, miza pentru Constanța nu este doar construirea unui nou proiect, ci apariția unui nou pol urban capabil să diversifice economia orașului și să îi ofere un nou motor de dezvoltare pentru următoarele decenii.



Be the first to comment