Cultura, finanțarea sănătății și iluminatul public, pe ordinea de zi a consilierilor locali din Medgidia

Primăria și Consiliul Local Medgidia. FOTO Cătălin Schipor

Consilierii locali din Medgidia sunt convocați marți 12 iunie începând cu ora 17.00 în ședință extraordinară.

Pe ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâri, toate inițiate de primarul Medgidiei, Valentin Vrabie.

Este vorba de:

  1. Modificarea și completarea H.C.L. nr.156/19.10.2017 privind aprobarea proiectului „Culture Eternity” finanţat prin România – Bulgaria Cross – Border Cooperation Operational Programme, în parteneriat cu Primăria oraşului Elena – Bulgaria, precum şi a contribuţiei de 2% din bugetul proiectului
  2. Aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pe anul 2018
  3. Aprobarea actualizării documentaţiei tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Etapa 2 a proiectului „Modernizarea, extinderea şi optimizarea consumului energetic – sistem de iluminat public in Municipiul Medgidia”

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*