Cristian Bărhălescu este noul președinte al Asociației Litoral. Corina Martin a primit funcția de vicepreședinte. Primele declarații ale celor doi

Cristian Bărhălescu, noul președinte al Asociației Litoral. FOTO Adrian Boioglu
Cristian Bărhălescu, noul președinte al Asociației Litoral. FOTO Adrian Boioglu

Decizie surprinzătoare a membrilor Consiliului Director al Asociației Litoral Delta Dunării. De astăzi, noul președinte este omul de turism Cristian Bărhălescu. El i-a luat locul Corinei Martin, cea care a condus Asociația timp de 10 ani, de la înființare.

Începând cu 20 aprilie 2017, Consiliul de Conducere al Asociației este următorul: Președinte – Cristian Bărhălescu, Vicepreședinți: Daniel Ilușcă (Asociația de Promovare Tulcea), Corina Martin (din partea Consiliului Județean Constanța), Mirela Matichescu (reprezentant al Primăriei Constanța) și un reprezentant al Consiliului Județean Tulcea.

“În perioada următoare, vreau ca întreaga echipă de specialiști care există deja în zonă: Corina Martin, Mirela Matichescu, Daniel Ilușcă, reprezentantul Consiliului Județean Tulcea împreună cu Limanu și Năvodari care sunt membri foarte importanți în Asociația Litoral Delta Dunării, să generăm un plan de dezvoltare pe următorii ani, să ne ținem de el și să oferim o predictibilitate și apoi să avem o voce comună în promovarea destinației Litoral – Delta Dunării. Din acest moment va fi promovată în mod evident destinația Litoral Delta Dunării și nu doar punctual Mamaia, Delta Dunării sau Vama Veche”, a declarat Cristian Bărhălescu pentru Constanța NEWS.

Alegerile în Asociația Litoral au loc, conform statutului, la fiecare 2 ani. La alegerile de pe 20 aprilie au votat reprezentanți ai: Consiliului Județean Tulcea, Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Patronatului ANAT, Primăria Orașului Năvodari, ai Consiliului Județean Tulcea și ai Primăriei Tulcea.

Corina Martin: “Asociația Litoral rămâne copilul meu”

Fostul președinte al Asociației Litoral Delta Dunării, Corina Martin, a explicat pentru Constanța NEWS ce se va întâmpla de acum înainte cu organizația. Din punctul acesteia de vedere, problemele legate de disensiunile cu Asociația Patronală Mamaia de anul trecut au determinat-o să ia decizia unei retrageri din primul plan.

“Eu am acceptat încă un mandat acum doi ani și am spus membrilor mei că îmi propun să fie ultimul mandat ca Președinte al Asociației Litoral Delta Dunării. Odată ce am reușit la nivel național să înființez alte asociații de promovare și lupta noastră este pentru a credita aceste asociații create, multe dintre ele, după modelul ALDD, este nevoie să mă implic mai mult ca președinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică”, a explicat Corina Martin pentru Constanța NEWS.

Corina Martin va reprezenta Consiliul Județean Constanța în ALDD.

“Sunt mândră de aceste realizări pentru că Asociația Litoral Delta Dunării rămâne copilul meu. Eu am muncit foarte mult pentru Asociație pe care am constituit-o, consolidat-o și transformat-o într-un model pentru România. Eu voi continua să mă implic. Știu că foarte multe proiecte sunt conduse și coordonate de mine pentru că și funcția de vicepreședinte obligă”, a mai spus Corina Martin în declarația sa pentru Constanța NEWS. 

La întâlnirea de astăzi a membrilor Asociației a participat și primarul Constanței, Decebal Făgădău. Conform Corinei Martin, acesta a apreciat faptul că Taxa de Promovare a stațiunii Mamaia. Edilul a recomandat și celorlalte autorități publice să se creeze astfel de taxe care aduc beneficii de imagine și turiști mai mulți.

Asociația Litoral Delta Dunării (ALDD) este singura structură din Dobrogea care a reușit să reunească autoritățile locale, asociații patronale, companii private și ONG-uri pentru a dezvolta turismul și promovarea litoralului.

Ce a făcut Asociația Litoral până acum

ALDD a organizat în ultimii 10 ani mai multe evenimente și programe turistice. Iată câteva dintre acestea:

  • 5 editii ale Festivalul Antic Tomis – 2012, 2013, 2014, 2015, 2016;
  • Campania de promovare “Mamaia Style” – show-uri, broşuri, website oficial, filmul oficial al staţiunii şi spoturi de 1 minut în 10 limbi de circulaţie internaţională;
  • Dezvoltarea strategiei de trafic aerian către/de la aeroportul Constanta (inaugurare zboruri Milano, Londra, Istanbul, Atena, Larnaka, chartere Tel Aviv);
  • 8 editii ale Targului de Turism „Bursa Litoral – Delta Dunarii” – 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014;
  • 01 Mai – Deschiderea Oficiala a Sezonului Estival – Parada Litoralului Romanesc 2008 – 2016;
  • 18 editii ale programului ” Litoralul pentru Toti „
  • Parteneriate în premieră cu Federatia Romana de Automobilism Sportiv, Federaţia Română de Tenis, Federaţia Română de Bob-Sanie, Forţele Navale Române şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, cu BMW si echipa Smart Drive Series;
  • Lansarea programului „City Break la Constanta”;
  • 5 editii ale Revelionului Turismului;
  • Cel mai mare show aerian ” Constanta Air Show – Thunder over the Black Sea” 2011;
  • Campania Ryanair la Constanta 2008-2013;
  • Campania “Cu Nato pe Litoral” – Deschide Litoralul Romanesc 2008;
  • Paste pe Litoral „Lumina de la Malul Marii” – 2009, 2010;
  • Participarea la organizarea Galei Premiilor FashionTV in Turism, Bucuresti 2012 si 2013;
  • Campanii intense de promovare a regiunii Dobrogea turistica, in mass-media locala si centrala, la targuri de turism interne si internationale;
  • Organizarea de Infotrip-uri pe Litoralul Românesc şi în Delta Dunării;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*