Creștinii ortodocși intră în Postul Mare

Slujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian Boioglu
Slujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian Boioglu

Postul Mare a fost rânduit de către Biserică atât pentru pregătirea celor care primeau Botezul creştin de Paşti, cât și ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioşilor, pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de către Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime.

Postul Mare este cel mai lung şi cel mai important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinţii Părinţi consideră că are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea postul a fost împărţit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere – Săptămâna Patimilor). Din acest motiv, durata totală de postire este de 48 de zile.

În Postul Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă la peşte de Buna Vestire (25 martie) şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile – 1 aprilie).

În prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Ierarhul Tomisului va oficia Canonul cel Mare, începând cu ora 17.00.

Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în ordinul „Frăţia Sf. Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”.

Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una dintre slujbele importante din perioada Postului Sfintelor Paşti; este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivire și iertare de la Dumnezeu.

Sfântul Andrei Criteanul a murit în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. Mormântul său se află în localitatea Eresos, din insula Lesbos.

Miercuri, 21 februarie, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Vineri, 23 februarie, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari (str. Nucilor, nr. 16).

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, redactată de către Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), este oficiată doar în perioada Postului Mare, de luni până vineri (în afara zilelor notate în calendar drept aliturgice).

Această Liturghie este o Vecernie ce cuprinde rugăciuni de pregătire a Darurilor și primirea Sfintei Împărtășanii de către credincioși. Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneț (Sfântul Trup) este sfințit în duminica anterioară oficierii Liturghiei. În timpul acestei slujbe nu se face pomenirea morților, de aceea rugăciunile pentru cei răposați sunt făcute în fiecare sâmbătă a Postului Mare.

Înainte de aceasta, sâmbătă, 17 februarie, începând cu ora 8.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Oltina, apoi va sfinți casa praznicală a parohiei.

Tot sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Cu acest prilej, duminică, 18 februarie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sf. M. Mc. Teodor Tiron și Sf. Ierarh Luca al Crimeei” din Constanța (zona Medeea), care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, pe Sf. Teodor Tiron. Credincioșii prezenți pot cinsti moaștele Sfântului Teodor Tiron, aflate spre închinare permanentă la această biserică. Apoi, de la ora 17.00, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, cu rugăciunile de iertare.

Sfântul, ostaș în armata romană, a refuzat să se închine idolilor și, astfel, a fost arestat, supus chinurilor, apoi condamnat și ars de viu (în anul 304). Sinaxarul amintește o minune a sfântului, petrecută pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care, dorind să-i insulte pe creştini, la începutul Postului Mare a dat ordin să fie stropite proviziile din pieţele de alimente ale Constantinopolului cu sângele jertfit idolilor.

Sfântul Teodor s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie, căruia i-a poruncit să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere. Astfel, a luat naștere tradiția liturgică a colivei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*