Credinicioșii parohiei „Sfântul Dumitru” sunt alături de copiii abuzați

IPS Teodosie și elevii împart cadouri pentru copiii nevoiași. FOTO Mihai Sima
IPS Teodosie ofera cadouri pentru copiii cu problemenevoiași. FOTO Mihai Sima / Arhivă

Miercuri, 6 septembrie, la ora 12.00, parohia „Sfântul Dumitru” din Constanța organizează o activitate caritabilă prin care fiecare dintre cei 30 de copii de la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență și este situat în Constanța, pe strada Aluniș, nr. 4 (Cartier Coiciu) va primi rechizite și câte o pereche nouă de încălțăminte, cu prilejul începutului anului școlar. De asemenea, cu ajutorul clubului „Amicii” va fi organizată, pentru cei mici, și o petrecere tematică pentru întâmpinarea noului an școlar.

Cu sprijinul credincioșilor, parohia „Sfântul Dumitru” va oferi cele necesare petrecerii: tortul, sucurile și cadourile pentru copii.

Despre eveniment, părintele Ilie Petre, parohul bisericii, ne-a mărturisit:

„Activitatea vestește începutul anului școlar ca, în felul acesta, copiii să se bucure, să simtă că sunt prețuiți, că avem grijă de ei și că nu-i uităm niciodată.”


Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*