Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, și Programul Național Cantus Mundi vor susține, în perioada 12 – 16 august, șapte spectacole-eveniment la Constanța, în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ediția a V-a.
Pentru al cincilea an consecutiv, Corul Madrigal și Cantus Mundi transformă mijlocul lunii august într-o sărbătoare a muzicii pe litoralul românesc, marcând Ziua Marinei Române și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prin concerte devenite deja tradiție și întâlniri artistice speciale.
Seria evenimentelor debutează la Delfinariul din Constanța, unde publicul este invitat la două reprezentații ale spectacolului „MADRIGAL: ULTRAsunete”, desfășurat în compania delfinilor, pe 12 și 13 august, de la ora 19.00.
În paralel, ZooM Beach va deveni principalul spațiu al manifestărilor, fiind amenajată o scenă în aer liber cu o capacitate de aproape 1.500 de locuri. Aici vor avea loc cinci dintre spectacolele turneului.
Unul dintre cele mai așteptate momente va fi „MADRIGAL LA RĂSĂRIT”, programat în dimineața zilei de 15 august, de la ora 06.00. Pe lângă concertul Corului Madrigal, publicul va putea urmări sesiuni de pictură live susținute de artistele Lucia Juncu și Raluca Alexandru, în cadrul programului Galeria Madrigal.
Tot la ZooM Beach se va desfășura și Cantus Mundi Fest Constanța, care va reuni, în trei seri, aproape 1.000 de copii din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi, alături de invitați speciali precum Felicia Filip, Ioana Ștefan și Taraful Frații Cazanoi, dar și echipa spectacolului „Apolodor” – Ada Milea, Dorina Chiriac și Radu Bânzaru.
Seria evenimentelor se va încheia în seara zilei de 16 august, cu spectacolul extraordinar „MADRIGAL: AVE MARIA”, una dintre cele mai apreciate producții ale Corului Madrigal, care îl va avea ca invitat special pe actorul Marius Manole.
Programul complet al spectacolelor
- 12 august, ora 19.00 – Delfinariul Constanța: MADRIGAL: ULTRAsunete
- 12 august, ora 21.00 – ZooM Beach: Cantus Mundi Fest Clasic – Symphonia Mundi, invitată specială Felicia Filip
- 13 august, ora 19.00 – Delfinariul Constanța: MADRIGAL: ULTRAsunete
- 13 august, ora 21.00 – ZooM Beach: Cantus Mundi Fest Folclor, invitați speciali Ioana Ștefan & Taraful Frații Cazanoi
- 15 august, ora 06.00 – ZooM Beach: MADRIGAL LA RĂSĂRIT
- 15 august, ora 21.00 – ZooM Beach: Cantus Mundi Fest – Apolodor, cu Ada Milea, Dorina Chiriac și Radu Bânzaru
- 16 august, ora 21.00 – ZooM Beach: MADRIGAL: AVE MARIA, invitat special Marius Manole
Biletele și rezervările sunt disponibile pe platforma bilete.madrigal.ro.
Evenimentele sunt organizate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ediția a V-a, desfășurată la Constanța în perioada iulie–septembrie 2026.

Be the first to comment