Construcția, după ureche, într-un sit urban i-a adus unui constănțean un dosar penal

Masină a Poliției Locale Constanța

Polițiștii locali constănțeni au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în cazul unui proprietar de clădire istorică din centrul Constanței, care s-a apucat de construcție fără a avea o autorizație de la Mininisterul Culturii și Patrimoniului Național: sit urban.

În cursul zilei de 19 septembrie aceleiași zile Direcția Generală Poliția Locală Constanța a sesizat unitatea de parchet competentă material, cu privire la o persoană fizică, care a încălcat prevederile art.24, lit.a din Legea 50/1990 republicată, potrivit căruia „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art.3, alin.1, lit.b”. Este vorba de deținătorul legal al unui imobilului situat în centrul Constanței care a executat lucrări de construire fără a deține autorizație de construire necesară conform prevederilor Legii 50/1991, republicată într -o zonă protejată conform listei monumentelor istorice anexă la Ordinul nr.2.828/24.12.2015 al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național: sit urban.

Nici în această zi nu a lipsit o nuntă în stradă. De data aceasta au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 900 de lei au fost aplicate pentru organizarea unei nunți ce era în desfășurare la o locație situată pe strada Militară din municipiul Constanța.

La nuntă participau numeroase persoane care tulburau liniștea vecinilor limitrofi și îngreunau traficul rutier sau pietonal din zonă.

În acest caz s-a dispus măsura întreruperii activității ilicite și resigurarea stării de curățenie de către petrecăreți.

În total, în cursul zilei de  19 septembrie, politiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 154 sancțiuni contravenționale în cuantum de 44.275 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*