Înainte de sărbătoarea Bunei-Vestiri – 25 martie, la Constanța, pe 23 martie se organizează „Marșul pentru viață”, acțiune prin care se urmărește sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
La ora 13.30, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti o rugăciune de binecuvântare a „Marșului pentru Viață”, după care se va pleca pe următorul traseu: Catedrală, Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Judeţean, Bd. Tomis, Capitol, Piața Ovidiu.
Evenimentul este organizat de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR și Studenți Pentru Viață.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cea mai spectaculoasă competiție motorsport din județul Constanţa va avea loc în acest weekend la Mangalia. Trofeul Mangalia Super Rally reprezintă prima a Campionatului Național de Super Rally Powered By Superbet, o competiție cu potențial […]
Polițiștii de frontieră constănțeni de la Vama Veche au descoperit patru cetățeni turci, bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, care au prezentat la controlul de frontieră documente de călătorie false, ce […]
Autoritățile constănțene au descoperit în Potul Constanța o cantitate de aproximativ 12.500 de tone de deșeuri din aluminiu, ce fuseseră aduse din Croația. Potrivit primelor informații, deșeurile ar fi fost aduse în portul Constanța de […]
Be the first to comment