Constănțenii sunt așteptați la hramul bisericii „Sf. Nectarie și Sf. Teodor Tiron” din Constanța

Pe 17 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Luni, 17 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. A fost ostaş în ceata Tironilor sau recruților din legiunea condusă de generalul Vringa.

Când s-a poruncit ca toţi soldaţii să jertfească idolilor, Teodor nu a intrat în templu. Pentru multa dragoste pe care ostaşii o aveau faţă de Teodor, Vringa l-a lăsat câteva zile să se hotărască. În acest timp, Teodor s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare, iar ca să arate neputinţa zeilor, a dat foc noaptea templului păgân.

Din porunca dregătorului Puplie, a fost supus la chinuri și de fiecare dată rămânea nevătămat. Atunci, dregătorul plin de mânie a poruncit ca Teodor să fie aruncat într-un cuptor cu foc și, astfel, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Duminică, 16 februarie, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sf. M. Mc. Teodor Tiron și Sf. Ierarh Luca al Crimeei” din Constanța (zona Medeea) își cinstește cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Teodor Tiron.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 8.30, de către doi ierarhi: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*