Constănțeni amendați pentru nerespectarea măsurilor de izolare și carantină la domiciliu. FOTO Primăria Constanța
Șapte constănțeni care nu au respectat măsura izolării și a carantinării la domiciliu au fost sancționați de polițiștii locali constănțeni.
Potrivit Primăriei Constanța, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice desfășoară, pe lângă atribuțiile specifice prevăzute în actele normative incidente, activități de verificare a respectării măsurilor de izolare/carantina a persoanelor la domiciliu/ adrese alese, instituite prin deciziile Direcției de Sănătate Publică.
În ultima perioadă, din cauza incidenței crescute de infectare cu virusul SARS-CoV-2, polițiștii locali verifică zilnic zeci de persoane, conform listelor transmise de DSP Constanța.
Astfel, în perioada 01 septembrie – 13 octombrie, pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit.i din Legea nr. 55/2020, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O femeie în vârstă de 32 de ani, din Constanța s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce, deși ea și fiul său în vârstă de numai două luni fuseseră confirmați cu coronavirus, […]
Inspectorii OPC Constanța au luat o măsură drastică în ceea ce privește celebrul restaurant Rustic din Constanța. Potrivit șefului instituției, Horia Constantinescu, a fost aplicată o amendă de 20.000 lei, cantitatea de 496 kg diverse […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale. Oferta cuprinde: – vizionarea spectacolului de la Delfinariu – […]
Be the first to comment