Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință pe 29 septembrie. Pe ordinea de zi apar proiecte ce vizează Spitalul Județean, asfaltări de drumuri, dar și noi posibilități pentru plata taxelor și impozitelor

Ședință a Consiliului Județean Constanța. FOTO CTnews.ro

Consiliul Județean Constanța se reunește marți, 29 septembrie 2026, în ședință ordinară, cu 25 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Printre subiectele care vor ajunge în dezbaterea consilierilor județeni se numără modernizarea drumului județean DJ 391 Mangalia – Albești – Negru Vodă, echipamentele achiziționate pentru digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, înrolarea județului în platforma Ghișeul.ro, dar și un proiect de cooperare destinat Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul”.

Ședința este convocată marți, de la ora 10.00, și se va desfășura în format fizic, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, potrivit dispoziția președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Unul dintre proiectele cu impact asupra infrastructurii județului vizează aprobarea proiectului de reabilitare și modernizare a DJ 391, pe tronsonul Mangalia – Albești – Negru Vodă, precum și a cheltuielilor aferente.

Pe agenda ședinței se află și darea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” a echipamentelor, mijloacelor fixe, obiectelor de inventar și materialelor publicitare cumpărate în cadrul proiectului destinat digitalizării unității sanitare.

Consilierii vor dezbate, de asemenea, înregistrarea UAT Județul Constanța în Sistemul Național Electronic de Plată și, implicit, înrolarea în Ghișeul.ro, pentru plata online cu cardul a taxelor și impozitelor.

Potrivit documentului de convocare, cele 25 de proiecte de hotărâre care vor intra în dezbaterea Consiliului Județean Constanța sunt următoarele:

  1. Modificarea Anexei nr. 2 la HCJ nr. 231/29.11.2023;
  2.  Desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Constanța în comisiile de interviu pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar subordonate CJC;
  3. Aprobarea oportunității închirierii prin licitație publică a unui teren – Lot 5 – situat pe bulevardul Mamaia nr. 255, în municipiul Constanța;
  4. Revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea DGASPC Constanța asupra unui imobil din satul Căscioarele, comuna Cerchezu;
  5.  Constituirea, cu titlu gratuit, a dreptului de uz și servitute în favoarea Rețele Electrice România SA pentru racordarea la rețeaua electrică a Teatrului de Vară Mamaia;
  6. Trecerea imobilului din Căscioarele, comuna Cerchezu, din domeniul public al Județului Constanța în domeniul public al comunei Cerchezu;
  7. Emiterea acordului CJC pentru orașul Murfatlar în vederea intervențiilor la Stația de Pompare Ape Uzate SP1;
  8. Emiterea acordului pentru RAJA SA în vederea desființării unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată a județului;
  9. Trecerea unor bunuri imobile din domeniul public în domeniul privat al județului, în vederea desființării, casării și valorificării;
  10. Darea în administrarea Spitalului Județean Constanța a echipamentelor și bunurilor achiziționate în cadrul proiectului de digitalizare a unității sanitare;
  11. Aprobarea protocolului de cooperare dintre Județul Constanța, Asociația Art – Music for People și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” pentru proiectul „Safe to Play. Ready to Progress. Together.”;
  12.  Modificarea și completarea Anexei 1 la HCJ nr. 254/2014;
  13.  Emiterea acordului CJC pentru orașul Năvodari în vederea realizării proiectului „Cycling Tourism For Sustainable Economic Growth Of The Black Sea Region Balchik-Năvodari”;
  14. Aprobarea achiziției unor servicii juridice de asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor UAT Județul Constanța, CJC și președintelui Consiliului Județean;
  15.  Înregistrarea UAT Județul Constanța în Sistemul Național Electronic de Plată și înrolarea în Ghișeul.ro, precum și stabilirea modului de suportare a comisionului bancar;
  16.  Stabilirea numărului de autoturisme pentru activitățile Consiliului Județean Constanța și ale instituțiilor subordonate;
  17.  Aprobarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 391 Tronsonul Mangalia-Albești-Negru Vodă” și a cheltuielilor aferente;
  18.  Achiziția serviciilor de consultanță și reprezentare juridică pentru Direcția de Pază a Județului Constanța;
  19. Renunțarea la pretențiile civile formulate de Consiliul Județean Constanța – UAT Județul Constanța în dosarul penal menționat în proiectul de hotărâre;
  20. Modificarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța;
  21. Exercitarea sau neexercitarea dreptului de preempțiune al Județului Constanța pentru un imobil situat în Palazu Mare;
  22. Organizarea Comisiei de acord unic la nivelul județului Constanța și aprobarea regulamentului acesteia;
  23. Organizarea Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivelul județului și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare;
  24. Modificarea statului de funcții al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța;
  25. Aprobarea utilizării fondului de rezervă bugetară aflat la dispoziția Consiliului Județean Constanța în anul 2026.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*