Consilierii USR și PNL, nemulțumiți de “cenzura” din Consiliul Local Constanța. Nimeni nu e lăsat să ia cuvântul

Consilierii locali din Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Consilierii locali din Constanța. FOTO Adrian Boioglu

O situație care se tot repetă în Consiliul Local Constanța a ajuns să îi deranjeze pe aleși. Reprezentanții USR și cei ai PNL Constanța sunt deranjați de faptul că președintele de ședință (de obicei din partea PSD) nu îi lasă să vorbească pe cei înscriși să ia cuvântul. Iată comunicatele de presă transmise de cele două formațiuni politice.

“USR Constanța își exprimă nemulțumirea față de atitudinea discreționară a consilierilor locali PSD care, în cadrul ședinței Consiliului Local Constanța de astăzi, 31.01.2017, au hotărât, cu încălcarea flagrantă a legii, ca persoanele prezente la ședință să nu se poată înscrie la cuvânt și să nu își poată exprima punctele de vedere cu privire la chestiunile de interes public aflate pe ordinea de zi.
Această hotărâre abuzivă nu vizează doar ședința de astăzi, ci se dorește o modalitate de lucru permanentă a consiliului local, valabilă pentru toate ședințele de ulterioare.

Reamintim faptul că abuzul de astăzi nu este primul de acest gen. Au mai existat situații în care la ședințele anterioare, consilierii PSD au limitat în mod nejustificat posibilitatea constănțenilor de a se exprima, însă, de această dată, gravitatea încălcării legii este fără precedent, pentru că vizează toate ședințele publice viitoare.

Art. 9 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică prevede că ”persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care participă din proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi”. Așadar, dreptul la exprimare în cadrul ședințelor publice ale autorităților publice centrale și locale este clar recunoscut de lege și are la bază ideea de transparență, de atragere și de implicare a cetățenilor în procesul decizional.

Deși primarul Decebal Făgădău și echipa sa pretind că respectă principiul transparenței și valorile democratiei, observăm că, în realitate, aceștia dovedesc o lipsă de disponibilitate pentru dialog îngrijorătoare și inacceptabilă.

Față de această situație, USR Constanța anunță public intenția de a contesta în instanță această hotărâre abuzivă și invită constănțenii să participe în mod activ la viitoarele ședințe de consiliu local, solicitând consilierilor constănțeni să le respecte dreptul de a participa la procesul decizional”, se arată în comunicatul USR Constanța.


“Grupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal dezaprobă atitudinea președintelui de ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, Mircea Dobre, și a consilierilor locali PSD-PMP, care, în ședința de astăzi, 31 ianuarie a.c., a CLM Constanța, nu au acordat dreptul de exprimare celor șase persoane înscrise la cuvânt înaintea ședinței, motivând lipsa timpului. De asemenea, președintele de ședință a supus votului consilierilor dreptul la cuvânt al celor șase fără a prezenta măcar lista nominală și motivul solicitării acestora.

Amintim că, imediat după preluarea mandatului, toți consilierii locali municipali au promis transparență în activitatea desfășurată și dialog cu cetățenii, situația din ședința de astăzi a CLM Constanța exprimând contrariul și nefiind singulară.

Grupul consilierilor municipali liberali au votat împotriva cenzurării liberei exprimări a cetățenilor municipiului Constanța. Considerăm de bun-simț ca toți cetățenii care doresc să-și exprime un punct de vedere față de deciziile administrației locale să se poată exprima într-un timp limitat, prestabilit.

Ne întrebăm, oare consilierii PSD-PMP, cei care practic dețin conducerea municipalității, se tem de reacția constănțenilor și de ceea ce au ei de semnalat sau amendat? Cât de ocupați sunt aleșii majorității (PSD-PMP) încât nu și-au găsit câteva minute pentru a asculta problemele a doar șase cetățeni?”, au transmis reprezentanții PNL Constanța. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*