Consilierii locali din Medgidia au aprobat proiectul de hotărâre „Extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în satele Remus Opreanu și Valea Dacilor“

Primăria și Consiliul Local Medgidia. FOTO Cătălin Schipor

La sediul Primăriei Municipiului Medgidia s-a desfășurat în data de 30 ianuarie ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, pentru luna în curs. Pe ordinea de zi au fost înscrise nouă proiecte de hotărâre, care au fost aprobate în totalitate.

La primul punct s-a aprobat organizarea rețelei școlare pe raza Municipiului Medgidia, județul Constanța pentru anul școlar 2020-2021. Organizarea rețelei școlare se stabilește anual și necesită aprobarea prin hotărâre a consiliului local pe baza avizului conform al inspectoratului școlar.

La punctul 2 s-a aprobat planul de acțiuni și lucrări de interes local ce pot fi prestate de beneficiarii de ajutor social în anul 2020, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. La Medgidia, din cele 296 de familii beneficiare de ajutor social, în 146 de familii există persoane apte de muncă, care au obligația de a efectua lunar acțiuni și lucrări de interes local. Numărul beneficiarilor de ajutor social care urmează să efectueze acțiuni sau lucrări de interes local poate varia de la lună la lună.

Proiectul cel mai important de pe ordinea de zi a fost cel referitor la aprobarea realizării obiectivului de Investiții ,,Extindere rețea distribuție gaze naturale în satele Remus Opreanu și Valea Dacilor aparținătoare municipiului Medgidia, județul Constanța”. Obiectivul de investiție – extinderea rețelei de distribuție gaze naturale în satul Remus Opreanu are o valoare totală de 7.263.900 lei fără TVA, din care 7.118.622 lei fără TVA – reprezentând 98% contribuția UAT Medgidia, iar extinderea rețelei de distribuție gaze naturale în satul Valea Dacilor are o valoare totală de 11.648.911 lei fără TVA, din care 11.415.933 lei fără TVA – reprezintă 98% contribuția UAT Medgidia. Consiliul Local al Municipiului Medgidia va preda cu titlu gratuit terenurile pentru extinderea rețelei iar concesionarul Distrigaz Sud Rețele S.R.L. va putea racorda viitorii potențiali solicitanți la obiectivele/sistemele ce se vor realiza în cadrul investiției, cu respectarea legislației aplicabile în domeniul gazelor naturale.

Ultimele proiecte pe ordinea de zi au vizat aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia previzionat pentru anul 2020 respectiv aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*