#CONCURS Câștigă cinci invitații duble la filmul “Drumul unui câine spre casă”, la Cityplex Constanța, în Tomis Mall

Secvență din filmul "Drumul unui câine către casă"

Povestea emoționantă a unei cățelușe devotate, gata de orice sacrificiu pentru a-și regăsi stăpânul pierdut poate fi urmărită de la sfârșitul acestei săptămâni la Cityplex Constanța din Tomis Mall. Filmul “Drumul unui câine spre casă” poate fi urmărit sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 12.15 și de la ora 14.15, duminică, 27 ianuarie, de la ora 12.15 și ora 19.00, miercuri, 30 ianuarie, de la orele 14 și 16 și joi, 31 ianuarie, de la ora 16.

Constanța NEWS are plăcerea să te invite la acest film care este destinat întregii familii. Cinci invitații duble sunt oferite cititorilor publicației care îndeplinesc condițiile de mai jos.

Tot ce ai de făcut este:

  1. Dai LIKE Paginii de Facebook “Constanța NEWS” – facebook.com/CTnewsRo
  2. Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la film.
  3. Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.

Câștigătorii sunt aleși, prin tragere la sorți, pe data de 25 ianuarie. Doar cei care îndeplinesc întocmai cele 3 cerințe de mai sus intră în tragerea la sorți!

Isteață și jucăușă, Bella se atașează rapid de Lucas, tânărul care a salvat-o dintre dărâmăturile unei clădiri abandonate. Învață trucuri și jocuri, adoră cașcavalul și înveselește ședințele de terapie la spitalul unde Lucas, student la medicină, lucrează ca voluntar. Doar poliția locală refuză prezența cățelușei în zonă, pe motiv că ar aparține unei rase interzise, astfel încât familia adoptivă este nevoită să o trimită departe pentru a-i salva viața.

Dar Bella nu se dă bătută! 600 de kilometri, doi ani și jumătate, nenumărate peripeții și primejdii trebuie să înfrunte în drumul său spre casă – o aventură de proporții, în care învață să se descurce în cele mai vitrege condiții, își face prieteni umani și necuvântători și devine, la rândul său, familie pentru un pui de pumă rămas orfan. Nimic n-o face însă să renunțe la visul său: acela de a se întoarce acasă, la Lucas, stăpânul ei iubit.

Producătorii au ales protagoniștii canini de la adăposturi tocmai pentru a promova adopțiile. Au ales-o pe Shelby dintr-un centru din Tennessee după ce au văzut mii de fotografii, apoi au găsit și dublura Amber. Recrutarea nu a fost deloc ușoară, întrucât interpretul Bellei trebuia să aibă atât carismă, cât și calitățile fizice necesare pentru scenele dinamice din film.

Regizorul Charles Martin Smith, care a realizat mai multe filme cu animale, a întâlnit-o pe Shelby în timpul antrenamentelor de la Los Angeles și a fost dragoste la primul… gudurat. Pe lângă scenele dinamice, echipa a avut și provocări tehnice: realizarea digitală a pumei și mai ales interacțiunea dintre Big Kitty și câine. Cum unele secvenţe erau prea periculoase pentru Shelby, a fost creată şi o Bella pe calculator.

Filmările s-au realizat la Vancouver, British Columbia, în orăşelele Merrit şi Hope și în munții spectaculoși din apropierea acestora, în locuri sălbatice precum Squamish Valley sau la gondola Sea to Sky – celebru punct de belvedere.

“Drumul unui câine spre casă” este o producţie Pariah prezentată de Columbia Pictures, în asociere cu Bona Film Group Co., Ltd. Din distribuție fac parte Ashley Judd, Jonah Hauer-King, Edward James Olmos, Alexandra Shipp, Wes Studi, precum și câinii Shelby și Amber, care o interpretează pe Bella, în timp ce vocea cățelușei în versiunea originală îi aparține lui Bryce Dallas Howard. Scenariul este semnat chiar de autorul romanului bestseller “A Dog’s Purpose”,W. Bruce Cameron, și de soția acestuia, Cathryn Michon.

Filmul durează 96 de minute, se adresează audienței generale și este distribuit în România de InterComFilm Distribution.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*