Comuna Cuza Vodă vrea să își producă singură energia electrică pentru instituțiile publice. Primăria pregătește investiția într-un parc fotovoltaic

Primăria Cuza Vodă. FOTO Liliana Boioglu
Primăria Cuza Vodă. FOTO Liliana Boioglu

Primăria comunei Cuza Vodă pregătește depunerea unui proiect pentru amenajarea unui parc fotovoltaic care să producă energia necesară iluminatului public și clădirilor aflate în administrarea autorității locale. Investiția ar urma să reducă semnificativ cheltuielile comunei cu energia electrică, iar documentația tehnică necesară pregătirii proiectului este deja gata.

Viitorul parc fotovoltaic ar urma să deservească atât sistemul de iluminat public, precum și principalele instituții din comună: școlile și grădinițele, sediul Primăriei, dispensarul, sediul Poliției și cel al Poștei.

Documentația pusă la dispoziție de administrația locală arată că pentru investiție a fost realizat deja studiul geotehnic, pe un teren aflat în localitatea Cuza Vodă, ceea ce reprezintă una dintre etapele tehnice necesare pregătirii proiectului. Studiul analizează amplasamentul viitorului parc fotovoltaic și condițiile în care acesta poate fi realizat.

Primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, consideră investiția importantă în primul rând prin prisma efectelor pe care producerea energiei din surse regenerabile le-ar putea avea asupra cheltuielilor suportate lunar din bugetul local.

„Este un proiect necesar pentru comuna Cuza Vodă, pentru că energia electrică reprezintă o cheltuială importantă pentru bugetul local. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic urmărim să asigurăm energia necesară iluminatului public și instituțiilor pe care le administrăm și, implicit, să reducem aceste costuri. Economiile realizate vor putea fi direcționate către alte investiții necesare comunei și către servicii pentru locuitori”, a declarat primarul Viorel Dulgheru.

Administrația locală urmărește astfel ca energia produsă de viitorul parc să acopere consumul aferent serviciilor și clădirilor publice, reducând dependența acestora de energia cumpărată din rețea.

Primăria Cuza Vodă intenționează să solicite finanțare în cadrul programului destinat investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul entităților publice.

Schema de finanțare are la dispoziție un buget total de 650 de milioane de euro, provenit din Fondul pentru Modernizare. Depunerea și gestionarea proiectelor se realizează în cadrul mecanismului derulat de Ministerul Energiei în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Sesiunea de depunere a proiectelor ia startul pe 28 septembrie 2026, iar termenul limită este 20 noiembrie 2026.

Pentru Cuza Vodă, proiectul ar avea astfel o dublă miză: producerea locală de energie din surse regenerabile pentru consumul public și reducerea pe termen lung a facturilor plătite din bugetul comunei. Banii economisiți prin diminuarea cheltuielilor cu energia ar putea rămâne disponibili pentru alte investiții și nevoi ale comunității.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*