Codul Portocaliu s-a extins până pe 2 martie

După Codul Portocaliu de viscol urmează unul de ger. FOTO Cătălin Schipor

ANM a anunțat că se prelungește Codul Portocaliu până pe 2 martie, la ora 20.00, fiind vizate temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua, fiind vizate Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Codul Portocaliu de vânt puternic, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată și vizibilitate scăzută în județele Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea se termină în seara de 28 februarie, la ora 20.00

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.

Notă: În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia.

Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*