CN APM și Constanța Port Business Association se implică în realizarea unei strategii navale

Portul Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Portul Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanța Port Business Association au organizat luni, 27 februarie 2017, ora 11.30, la sediul companiei o dezbatere pe tema „Implicarea Portului Constanța în dezvoltarea transportului fluvio-maritim – provocări și soluții“.

Alături de reprezentanții Administrației Porturilor Maritime, au participat operatori portuari și specialiști din cadrul CN Administrația Canalelor Navigabile SA.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association și face parte din acțiunile necesare pentru a creiona o strategie navală coerentă.

Tema dezbaterii a fost aleasă în contextul situației de pe Dunăre, unde în această iarnă navigația a fost blocată din cauza înghețului, determinând prejudicii foarte mari companiilor care desfășoară activitate economică pe acest sector: transport naval, manipulări, exporturi și tranzit de mărfuri, transport maritim, agenturare nave, etc.

„Nu putem vorbi despre o strategie navală fără Dunăre! Avem acest avantaj al Dunării față de alte porturi, dar de care nu beneficiem la adevăratul lui potențial. Dacă cei de la Dunăre au ajuns într-un impas, trebuie să acționăm, deoarece ne este și nouă afectată activitatea și pierdem trafic de mărfuri„ a declarat Ștefan Muntoiu, vicepreședintele Constanța Port Business Association.

A fost subliniat faptul că atât administrația portuară cât și operatorii portuari au sesizat că Portul Constanța se află acum într-un moment-cheie în care trebuie să acționeze, deoarece nu mai pot fi permise pierderi de trafic în condițiile actuale ale pieței.

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, Organizația Patronală Constanța Port Business Association, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați, Administrația Fluvială Dunărea de Jos, Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari-Fluviali din România și alte companii private s-au reunit în cadrul Grupului de lucru pentru promovarea transportului naval, parte a Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association.

Scopul grupului de lucru, care se va transforma într-o asociație cu statut profesional, o voce puternică a celor din transportul naval, este să definească o strategie și un plan de acțiuni comune, care să vizeze eliminarea blocajelor din calea unei dezvoltări armonioase a industriei portuare.

Intenția membrilor grupului de lucru este să pună bazele unui parteneriat solid cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, fiind solicitată o primă întâlnire în acest sens în perioada următoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*