Cinci străini cu probleme au fost depistați în județul Constanța de către polițiștii de la imigrari

Străinii cu probleme au fost identificați de către polițiștii de la imigrari. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii de imigrări din Constanța, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat cinci cetățeni străini în situații ilegale. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare 1800 de lei. Pe numele a trei dintre aceștia au fost emise decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de a părăsi teritoriul României și, totodată, vor fi instituite consemne de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța au desfăşurat, la data de 11 decembrie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competență.

În cadrul acțiunii a fost depistat, un bărbat de 34 de ani, din Belgia, dat în urmărire internațională, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare, de către autoritățile belgiene. Acesta a fost predat polițiștilor de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale potrivit competențelor.

Totodată, polițiștii de imigrări au depistat trei cetățeni turci și un marocan, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, care nu aveau drept de ședere pe teritoriul României.

Urmare a celor constatate, pe numele cetățenilor turci au fost emise decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de a părăsi teritoriul României în termen de 15 zile și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1800 de lei.

La ieșirea din țară, va fi dispusă masura interzicerii intrării în România pentru o perioada de 6 luni de zile.

În cazul cetățenului din Maroc, au fost întocmite acte procedurale în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, de către organele competente.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*