Călin Popescu-Tăriceanu vina la Constanța. Încep Școalile Politice de Vară ale femeilor și tineretului Liberal-Democrat (ALDE)

Calin Popescu Tariceanu. FOTO Arhiva Personală
Calin Popescu Tariceanu. FOTO Arhiva Personală

Stațiunea Mamaia găzduiește, în perioada 29-31 august 2018, Școala Politică de Vară a Organizației Femelilor Liberal Democrate (OFLDE), precum și Școala Politică de Vară a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), sub numele „Libertate și democrație”.

Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu va participa miercuri, 29 august 2018 la sesiunile ce vor deschide lucrările celor două reuniuni ale organizațiilor ALDE, după cum urmează:

– la orele 12.00 va participa la Școala de Vară a OFLDE, care are loc la Hotel Ramada (Sala Socrate), din stațiunea Mamaia;

– la orele 15.30 va participa la Școala de Vară a TLDE, care are loc la Hotel Perla (Sala de conferință), din stațiunea Mamaia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*