Și în acest an, prin efortul bugetar al primăriei Ovidiu dar și ajutați de către diverși sponsori (societăți comerciale dar și persoane fizice), copii din Ovidiu și satele Poiana și Culmea au primit cadouri.
Astfel, s-a reușit ca pentru toți copiii din școlile și grădinițele din orașul Ovidiu dar și satele Poiana și Culmea, să primească fiecare câte un cadou, constând în dulciuri. Astfel au fost împărțite un număr de 1.827 de cadouri, pentru copiii orașului de la grădiniță și până la clasa a XII-a.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Din 28 octombrie Afacerea Est, lungmetrajul semnat de Igor Cobileanski, va intra în cinematografele din toată țara. Înaintea premierei din București filmul a călătorit în orașele moldovenești ale României unde a fost primit cu brațele […]
Peste 1.500 de terenuri agricole din trei comune din județul Constanța au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de […]
Descoperire macabră la primele ore ale dimineții, în Tabăra Năvodari. O persoană de sex feminin a fost găsită spânzurată, atârnând în afara unui balcon. O femeie care au trecut miercuri dimineață pe lângă clădirile fostei […]
Be the first to comment