BIG BUILD, Cumpăna 2018 s-a încheiat cu succes!

La Cumpăna au fost construite în cadrul proiectului Big Build, opt locuințe. FOTO Primăria Cumpăna

Lacrimi de fericire la Cumpăna, acolo unde cele 8 familii beneficiare ale proiectului de construcție accelerată „BIG BUILD”, au de acum un loc pe care să îl numească „acasă”. Beneficiarii au primit locuințele pentru care au muncit, umăr la umăr, sute de voluntari. Construcțiile vor adăposti de acum nu doar oameni, ci și speranțe, încredere și multă bucurie.

În numai cinci zile, voluntari veniți din toată lumea împreună cu familiile beneficiare, au reușit să construiască 8 locuințe decente și sigure.

Toți cei 250 de voluntari care au lucrat susținut timp de 5 zile la împlinirea unui vis frumos, au fost alături de familiile beneficiare în cadrul emoționantului eveniment.

Primarul comunei Cumpăna a ținut să îi felicite pe toți voluntarii și să le mulțumească în mod special părinților ai căror copii, activează in cadrul secțiilor Clubului Sportiv „Victoria Cumpăna” pentru munca depusă în cadrul acestui proiect.

Este un lucru extraordinar din toate punctele de vedere: pe de o parte 8 familii care vor trai o schimbare a vieții, pe de alta parte sponsorii care au avut curajul sa facă o investiție socială atât de relevantă, voluntari care și-au sacrificat timpul și energia lor, și cel mai important, exemplu pe care îl dăm, anume că soluția la probleme complexe precum locuirea poate fi una simplă, atunci când există unitate. Suntem mândri să avem parteneri ca Habitat for Humanity Romania, și suntem recunoscători pentru ajutorul oferit semenilor noștri,” a transmis primarul comunei Cumpăna Mariana Gâju.

Administrația publică locală, prin hotărâre de Consiliu Local, a pus la dispoziție, cu titlu gratuit, terenul pe care se ridică acest ansamblu de locuințe. Cartierul va fi extins pe o suprafață de 11.000 de metri pătrați. Totodată, din fondurile administrației publice locale va fi realizată infrastructura, alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*