Bărbat de 44 de ani, salvat din mare la Eforie Nord

Sfaturi pentru evitarea înecului. FOTO ISU Constanța

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost salvat, luni, din apele Mării Negre, în stațiunea Eforie Nord, în zona plajei Roxi.

Inițial, victima a fost scoasă din apă de salvamari în stare de inconștiență. După aplicarea manevrelor de resuscitare de către echipajul medical sosit de urgență la fața locului, bărbatul și-a recăpătat cunoștința și a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații și tratament de specialitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*