Bărbat de 24 de ani, arestat după ce a plecat cu mașina concubinei fără acordul ei și fără a avea permis de conducere

Un bărbat de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar penal pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis.

Potrivit IPJ Constanța, acesta ar fi plecat cu autoturismul concubinei sale fără acordul femeii, după o discuție în contradictoriu petrecută în localitatea 23 August.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați prin 112, la data de 2 octombrie, de o femeie care a reclamat că, în urma unui conflict verbal cu concubinul său, bărbatul ar fi luat autoturismul acesteia și ar fi plecat fără să aibă acordul ei.

La scurt timp după primirea sesizării, polițiștii l-au identificat pe bărbat în apropierea autoturismului. Mașina se afla parcată pe o stradă din localitatea Moșneni.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul de 24 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Potrivit IPJ Constanța, acesta se afla în stare de recidivă, după ce fusese condamnat anterior pentru aceeași infracțiune.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Ulterior, tânărul a fost prezentat procurorului de caz cu propunere de sesizare a instanței de judecată. Instanța a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Cercetările în dosar sunt desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*