Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au aterizat în cursul zilei de 3 mai, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru a participa la executarea unor misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.
Detașamentul italian format din aproximativ 130 de militari (piloți și personal tehnic) cu aeronave Eurofighter Typhoon, va fi dislocat în România pentru următoarele patru luni și va efectua misiuni de poliție aeriană alături de aeronave MiG-21 LanceR și militari ai Forțelor Aeriene Române.
Misiunile de Poliție Aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii dintre Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Italiene.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cei 14 profesori trăsniți au fost întâmpinați cu zâmbete și bucurie de către primarul comunei Cumpăna ec. Mariana Gaju alături de copiii și părintii care așteptau cu sufletul la gură participarea la atelierele pline de […]
În noaptea de 24 spre 25 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. În urma activităților, polițiștii au depistat doi bărbați, […]
O femeie a fost înjunghiată astăzi în parcarea unui mall din Constanța. Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 septembrie, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au […]
Be the first to comment