Pentru remedierea unei avarii survenite la puţul de alimentare a localităţii Siminoc, RAJA Constanţa este nevoită să întrerupă alimentarea cu apă, de astăzi, 15 mai, ora 16.00, până mâine, 16 mai, ora 14.00.
Lucrarea este una foarte complexă, deoarece trebuie înlocuită o pompă care se află la adâncimea de 70 de metri, iar pentru acest lucru au fost mobilizate în teren suficiente echipe şi utilaje. Este afectată de lipsa apei întreaga localitate.
“Ne cerem scuze tuturor abonaţilor afectaţi, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei cât mai curând şi pentru reluarea furnăzării de apă la parametri optimi”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Bucharest Street Food Festival, primul eveniment dedicat exclusiv conceptului de street-food, se mută și în Constanța. Între 4 și 7 mai, se pun roțile în funcțiune și se aprind cuptoarele chiar în inima orașului – […]
Societatea de salubrizare Polaris M Holding atrage atenția că mormane de ambalaje de la cadouri ajung în containerele pentru deșeuri în această perioadă a anului, iar acestea ar trebui să fie colectate separat, în containerele […]
Conducătoarea auto a unui autoturism Toyota Yaris înmatriculat în București a fost condusă la Sediul Poliției Rutiere după ce a fost oprită cu greu în trafic, fiind văzută conducând haotic. Din motive încă neelucidate, o […]
Be the first to comment