Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, depistat de polițiștii de frontieră constănțeni

Mașină căutată de autoritățile din Danemarca, depistată de polițiștii de frontieră constănțeni. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în valoare de 28.000 de lei, căutat de autorităţile din Danemarca.

La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere al Frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean moldovean, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Danemarca.

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat mașina fără să știe că aceasta ar fi fost căutată de către autorități.

Mijlocul de transport, în valoare de 28.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, depistat de polițiștii de frontieră constănțeni | Danemarca.ro mapamondⓜnet domains

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*