Articole pirotehnice deținute fără autorizație, găsite la o societate comercială din Constanța  

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Mai multe articole pirotehnice au fost găsite de polițiști la o societate comercială din Constanța, care au stabilit că acestea era deținute fără ca firma să aibă autorizație în acest sens.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 3 iulie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Constanța.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost depistate 15 cutii cu articole pirotehnice din categoria P1, iar din investigații a reieșit faptul că societatea comercială nu deține autorizație în vederea comercializării produselor menționate, conform Legii 16/1995. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată, în vederea indisponibilizării” – IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și comercializare de articole pirotehnice din categoria P1, fără drept.

Materialele pirotehnice în cauză erau expuse spre vânzare la raionul cu produse de grădinărit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*