Aproximativ 800 de kilograme de pește capturat ilegal, descoperit de către polițiștii de frontieră constănțeni

Pește capturat ilegal. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit aproximativ 800 de kilograme de pește, capturat ilegal, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz.

Potrivit Gărzii de Coastă, la data de 26.05.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Delta Dunării.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră, aflați în zona localității Mihai Viteazu din județul Constanța, au efectuat controlul asupra unui microbuz în care a fost descoperită cantitatea de 765 kg de pește din specia caras.

Conducătorul mijlocului de transport a prezentat drept document justificativ un aviz de însoțire a mărfii, însă, în urma verificărilor acesta s-a dovedit a fi fals.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj piscicol și fals și uz de fals, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*