Pentru efectuarea unei lucrări la rețeaua de termoficare din punctele termice 5 și 7 din municipiul Constanța, lucrări realizate de către RADET, este oprită și furnizarea de apă potabilă, astăzi, 2 mai 2017, în intervalul orar 11,30-14,00.
Sunt afectați consumatorii de pe bd. Tomis, pe tronsonul cuprins între străzile Ștefan cel Mare și Cuza Vodă.
“Ne cerem scuze tututor abonaților afectați, cărora le dăm asigurări că, de îndată ce echipele RADET vor finaliza lucrarea, se va relua și frunizarea de apă potabilă, la parametrii optimi”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În comuna Amzacea funcționează, de aproape un an, un dispensar complet nou, modern, spațios și pentru care medicul de familie Maria Alexandra Dinu-Țurcă, împreună cu primarul, fac demersuri pentru a-l dota cu echipamente performante pentru […]
Autoritățile publice locale ale comunei Mihai Kogălniceanu au semnat, la finalul anului trecut, patru contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea termică a 27 de blocuri. Conform contractelor încheiate cu […]
Proiectul de hotărâre pentru suspendare Planului Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia naște controverse după depunere. Propunerea a venit din partea unei formațiuni politice din Consiliul Local. Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a luat act […]
Be the first to comment