Amenzi de aproape trei milioane de lei, aplicate de ABADL, vara aceasta, pentru neregulile de pe plaje

Amenzi de aproape trei milioane de lei, aplicate de ABADL, vara aceasta, pentru neregulile de pe plaje

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a aplicat de la începutul actualului sezon estival amenzi de aproape trei milioane de lei pentru neregulile constatate la operatorii de plaje de pe litoral.

Potrivit directorului Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, Paul Cononov, echipe mixte formate din inspectori ai Administrației Naționale Apelor Române, reprezentanți ai Ministerului de Interne, inspectori ai Direcției Generale Antifraudă și jandarmi au demarat joi, 5 august, o amplă acțiune de verificare a ceea ce se întâmplă pe plajele de pe litoral. Acțiunea se concentrează în special pe plajele din Mamaia și, în mod deosebit, pe „plaja nouă”, respectiv suprafețele ce au fost lărgite la începutul acestei veri și care au fost recepționate de ABADL pe data de 30 iunie.

„Acțiunile sunt în desfășurare. Se verifică legalitatea tuturor activităților care au loc pe plajă, de la ocuparea mai mult sau mai puțin abuzivă a domeniului public, de la activitățile care au legătură cu activitatea fiscală, cu perceperea de anumite taxe pentru șezlonguri, pentru umbrele pentru alte activități care au legătură cu această activitate”, a explicat Paul Cononov.

Directorul ABADL spune că pe această „plajă nouă” au acces toți cetățenii, accesul fiind liber și nimeni nu poate percepe vreo taxă, iar cine face acest lucru, o face ilegal.

„Nimeni nu poate percepe vreo taxă pentru ceva anume pe această plajă nouă. Cine face acest lucru, o face cu totul ilegal. Asta verifică inspectorii noștri acum. La finalul acestei acțiuni, care va continua și în zilele următoare, vom comunica rezultatele. Vreau să vă mai spun că de la începutul sezonului turistic Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral aplicat 161 de sancțiuni, în valoare totală de aproape trei milioane de lei. Numai pe plaja nouă sancțiunile, în număr de 41, se ridică la o valoare de 600.000 de lei”, a mai declarat directorul ABADL.

El a spus că pe aceste plaje persoanele fizice au voie să-și amplaseze propria umbrelă, sau propriul șezlong, liber, fără a plăti vreo taxă sau vreun beneficiu de natură materială cuiva. Iar amenzile pentru cei care percep taxe, ori fac alte fapte ilegale, pornesc de la 5.000 de lei și ajung la 25.000 de lei, „în funcție de fapta comisă, de amploarea acesteia”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*