Alertă la IPJ Constanța. Un bărbat a evadat din mașina poliței și este căutat de oamenii legii

Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă
Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă

Incident mai puțin obișnuit la Constanța. Un bărbat a reușit să fugă din mașina poliției, în drum spre audieri. Incidentul a fost observat de un martor care a relatat pentru Constanța NEWS toată întâmplarea.

“La ora 19.30 mă aflam în zona Penny Market, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Am văzut un polițist care a strigat de mai multe ori “Stai! Stai că trag!” și alerga după un bărbat. L-a pierdut din vedere în câteva secunde și nu a putut să tragă pentru că în zonă erau mulți pietoni”, a declarat martorul pentru Constanța NEWS.

Individul a reușit să fugă prin parcarea supermarketului și s-a pierdut apoi printre blocurile din cartierul Tomis Nord. Sursa citată spune că bărbatul urmărit se afla în mașina de poliție alături de o altă persoană reținută. El a profitat de faptul că mașina de poliție a oprit la semaforul de la intersecția Tomis cu Aurel Vlaicu, pe sensul de mers către Maritimo.

Jumătate de oră mai târziu, alte 4 mașini de poliție au fost solicitate. Oamenii legii nu au reușit să dea de urma fugarului nici la ora publicării acestui articol (22.10).

UPDATE: Surse apropiate anchetei au declarat că bărbatul care a fugit se afla într-o mașină neînmatriculată. Individul era pasager în autoturism și atunci când polițiștii au făcut un semnal de oprire el a ales să o ia la fugă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*