FOTO VIDEO Copiii nevoiași care sunt dornici să învețe au primit o șansă de la Primăria Cumpăna. Rechizite și ghiozdane gratuite

Primarul comunei Cumpăna a înmânat personal ghiozdanele copiilor

Nu este vina lor că familiile din care provin sunt destrămate, părinții nu își permit să le ofere tot ce le trebuie, sau pur și simplu nu îi interesează soarta copiilor. Ei vor și trebuie să învețe pentru a se putea desprinde din această „moștenire“.  Este cazul a peste 100 de copii din Cumpăna care au primit din partea Primăriei Cumpăna și a Asociației United Hands ghiozdane și rechizite pentru noul an școlar.

În timp ce unii copii au la dispoziție tot ceea ce își doresc, dar le lipsește pofta de a învăța, alții, cu posibilități materiale reduse, reușesc să se impună în clasă prin învățătură, știind că doar așa pot reuși ceva în viață. În comuna Cumpăna, astfel de povești sunt multe: familii care au copii doar pentru că le aduc un venit, copii abandonați de părinți, crescuți de asistenți maternali sau de bunici, sau ale căror familii nu le pot oferi tot ceea ce au nevoi. Toți vor însă să învețe, și au reușit performanțe la școală, așa că autoritățile locale au făcut un nou efort în a-i sprijini.

„Sunt familii cu probleme sociale și Primăria a venit să sprijine aceste familii, mai bine zis pe copii, pentru că unii dintre părinți nu merită să fie numiți părinți. Nu merită să aibă această titulatură. 104 copii au primit ghiozdane în care erau așezate frumos și rechizite care să le fie de folos copiilor, începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a XII-a și chiar și copii care se află la a doua șansă – formă de învățământ care este atât de bine venită pentru a nu lăsa analfabeți în urma noastră“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.  

Primăria comunei Cumpăna, în colaborare cu Asociația United Hands Romania au organizat sâmbătă un eveniment în cadrul Proiectului “Hai și tu la scoală “. Acesta s-a ținut la Centrul Multifuncțional de Asistență Socio – Medicală, din comuna Cumpăna. Asociația a oferit la 25 de copii, beneficiari ai cantinei sociale, ghiozdane, rechizite și dulciuri. Tot în cadrul acțiunii, din partea Primăriei și a Consiliului Local Cumpăna, le-au fost oferite unui număr de 80 de copii, ghiozdane și rechizite de către doamna primar ec. Mariana Gaju.

“Ne-am apucat de mult să facem asta, văzând copiii cât sunt de amărâți, că au nevoie de ajutor. Nu le-a surâs soarta. Am zis că putem face asta cu toții“, a spus Irina Istrate administrator al Asociației United Hands.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*