Agresorii celor doi elevi din parcul Gării CFR Constanța sunt propuși spre arestare

Suspecții au fost prinși de către polițiști. FOTO Cătălin Schipor (Arhivă)

8 persoane cu vârste între 16 și 39 de ani au fost reținute de catre polițiștii Secției 3 în urma a cercetărilor în cazul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice,

Cele două victime, elevi ai liceului Navrom, au avut primul contact cu agresorii, potrivit colegilor lor, în data de 19 septembrie, în zona unității de  învățământ. Agresorii mâzgaleau pereții cu grafitti, iar cei doi elevi le-ar fi spus să înceteze, urmând un schimb de replici. Ulterior, cele două părți s-au reîntâlnit într-un autobuz RATC, unde conflictul verbal a continuat. În stația de la Gara CFR, cei doi elevi au coborât, dar au fost urmariți de agresori, opt la număr.

În urma conflictului, cei doi adolescenți au fost grav raniti, fiind internați în spital.

Polițiștii au reușit să îi identifice pe toți cei implicați, agresorii fiind reținuți pe baza de ordonanță pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de 26 septembrie să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*