Aeroportul Tuzla se bucură de cea mai spectaculoasă creștere din țară în 2015

Aeroportul Tuzla
Aeroportul Tuzla

Traficul de pe Aeroportul Tuzla este dublu față de nivelul România. Datele transmise de Asociația Aeroporturilor din România situează aeroportul din sudul județului Constanța pe locul fruntaș la capitolul creștere, cu aproape 25% mai mulți pasageri în 2015.

Reprezentanții companiei spun că Aeroportul ocupă acum locul 5 pe țară în lista de 17 aeroporturi la capitolul mișcări de aeronave și locul 10 la traficul de pasageri cu aproape 26.000 de oameni care au călătorit pe la Tuzla.

Paradoxal, Aeroportul Tuzla stă mai bine decât locații cu vechime din țară cum ar fi aeroporturile de la Tulcea, Suceava, Băneasa, Oradea, Arad, Satu Mare și Baia Mare.

“Sunt rezultate excelente, pentru că suntem în același clasament cu aeroporturi care, spre deosebire de noi, au beneficiat de numeroase investiții din fonduri europene și ajutoare de stat. Aeroportul Tuzla nu beneficiat niciodată de astfel de sprijin și nici de alte ajutoare. Sunt foarte mândru de colegii mei de la Tuzla, acesta este meritul fiecăruia dintre cei cu care am privilegiul să lucrez. E o bucurie pe care nu știu câți alții pot să o trăiască: sa fie clar pentru toata lumea că pleci într-o cursă de pe poziția dezavantajată, dar ai o echipa frumoasă și ocupi un loc onorabil.”, a declarat Adrian Vasilache, Managing Partner la Regional Air Services, compania care deține infrastructura aeroportuară de la Tuzla.

“M-am bucurat să văd statisticile, pentru că Tuzla este singurul din cele 17 aeroporturi care incă mai operează pe o pistă de iarbă – astfel încât aceste rezultate sunt efectul unei munci uriașe, la care am contribuit și eu. Sunt mulțumit, dar mi-aș dori sa beneficiem de mai mult sprijin din partea autorităților. Eu cred ca am dovedit cu supra-de-masura că merităm.” – a declarat Mugurel Toma, Directorul Aeroportului Tuzla.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*