Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a primit aprobarea de a opera aeronave de mari dimensiuni

Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu“. FOTO Cătălin SCHIPOR

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat modificarea certificatului RO – 08, deținut de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, în conformitate cu Regulamentul UE 216/2008 și regulile sale de implementare stabilite prin Regulamentul UE 139/2014, prin includerea unor tipuri de aeronave de mari dimensiuni care pot opera pe aeroport.

Asta înseamnă că pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța pot fi deservite aeronave precum: Boeing B747-400/300/200/100, Boeing B777-200LR/300F/300ER, McDonnell Douglas MD 11, Airbus A330-300, Airbus A340 – 600 și Antonov AN 124.

Dimensiunile și rezistența elementelor de infrastructură aeroportuară precum și echipamentele de care dispune aeroportul (echipamente de balizaj, de protecție împotriva incendiilor, mijloace de comunicații) permit aterizarea aeronavelor long carrier și efectuarea serviciilor de tip cargo.

Aeroportul deține o capacitate de operare de 2 aeronave wide body sau 3 aeronave narrow – body pe oră.

Aeronavele menționate mai sus au o capacitatea de a transporta între 200 – 530 pasageri și cantități mari de marfă (în cazul AN 124, până la 150 tone cargo) pe distanțe lungi (peste 12.000 km).

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța prezintă un interes major în crearea unei baze pentru transportul aerian de mărfuri și, datorită amplasării, poate deveni un aeroport de tranzit către alte continente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*