Accident între o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator la ieșirea din Hârșova. În urma impactului a izbucnit un incendiu, cu degajări foarte mari de fum

Incendiu izbucnit dup[ un accident între o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator. DSU

Un accident în care au fost implicate o autocisternă și un buldoexcavator a avut loc, marți, 28 iulie, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova către Constanța, în care sunt implicate o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator.

În urma impactului a izbucnit un incendiu, cu degajări foarte mari de fum.

„Având în vedere natura încărcăturii transportate, forțele de intervenție au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri. Primele locuințe se află la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului, astfel că, în acest moment, nu există un risc imediat pentru populație.

La locul intervenției acționează patru autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Totodată, în sprijin se deplasează autospeciala cu roboți de la ISU București-Ilfov și alte două autospeciale de stingere de la ISU Ialomița” – DSU.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*