Două persoane au ajuns la spital în ziua de Crăciun în urma unui accident rutier. Evenimentul s-a produs luni după amiază pe raza localității Plopeni.
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 16.30 în localitatea Plopeni, fiind vorba de un impact frontal între două autoturisme, în care se aflau patru persoane, una dintre ele fiind încarcerată. La fața locului au fost direcționat echipaje de descarcerare ale ISU Dobrogea și echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță. Doi dintre răniți au fost preluați de echipajele medicale și transportate la spital.
Polițiștii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile” (CNACN) SA anunță că în data de 14 iunie s-a înregistrat un trafic de 16.085.170 tone capacitate, depășind astfel cu 7,3 la sută prognoza de trafic estimată până la această […]
CSO Ovidiu și Primăria Ovidiu au organizat la sfârșitul acestei săptămâni Cupa Ovidiu la tenis de masă pentru amatori. Sala Sporturilor din Ovidiu a găzduit sâmbătă, 24 februarie 2024, o competiţie devenită deja tradițională, Cupa […]
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au reușit să probeze faptele a doi minori, Aidar A de 15 ani și Aidar M. de 14 ani, din Cobadin, arestați de instanța de judecată pentru 30 de […]
Be the first to comment