Accident grav, cu patru victime, înregistrat la intrarea în Murfatlar

Pompierii au intyervenit pentru descarcerarea victimei. FOTO CTnews.ro

Patru persoane au ajuns la spital în urma producerii unui accident rutier în seara de 18 ianuarie, la intrarea în localitatea Murfatlar, dinspre Poarta Albă. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane decedate. 

Din primele cercetări la fața locului ale polițiștilor a reieșit faptul că un bărbat, de 40 de ani, a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Poarta Albă către Murfatlar. La un moment dat, primul conducător auto nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, moment în care a fost lovit de un auto care se angajase regulamentar în depășirea, prima mașină fiind lovită astfel, în partea stângă spate.

La accident a intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare a ISU Dobrogea, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ, una dintre victime fiind încarcerată.

Cei doi șoferi și doi pasageri au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Spitalul Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*