Polițiștii de frontieră de la Ostrov s-au confruntat noaptea trecută cu un caz ceva mai special. Un șofer care venea din Bulgaria a încercat să bage în țara noastră un pakistanez fără documente. Ținta finală a asiaticului era Italia, dar oamenii legii l-au trimis înapoi în Bulgaria.
Incidentul a avut loc după ora 18.00 a zilei de 12 octombrie 2016. Șoferul, un cetățean de origine turcă, conducea un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia.
Polițiștii de frontieră au descoperit cu ocazia controlului de rutină, pe roata de rezervă a semiremorcii un bărbat care nu avea documente de identitate. El le-a spus polițiștilor că este pakistanez, are 23 ani și că s-a ascuns acolo pentru că voia să ajungă la prietenii săi din Italia.
Oamenii legii l-au predat atât pe el, cât și pe șofer, autorităților bulgare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române, din Babadag, s-a desfăşurat ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional PLATINUM EAGLE 19.1. Locotenent colonel Ciprian Balica, conducătorul exercițiului și comandant al Batalionului 341 […]
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un incendiu într-un bloc de pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța. Proprietarii, doi bătrâni de 79 și 71 de ani, au fost transportați la spital. Incendiul […]
O femeie a fost rănită, luni, într-un accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme implicate, ce a avut loc pe strada Soveja din Constanța. Polițiștii rutieri constănțeni au fost sesizați, luni, în jurul […]
Be the first to comment