Se lansează proiectul FORTIN pentru Satu Nou, Mircea Vodă-transformarea unei comunități marginalizate într-o comunitate prosperă

Obiectivul general pe termen lung al proiectului este creșterea calității vieții și combaterea sărăciei. FOTO Jorge Lopez

Asociația Forța Tinerilor, cea care lansează proiectul, a precizat că acesta are ca obiectiv general pe termen lung creșterea calității vieții și combaterea sărăciei și excluziunii sociale la nivelul comunității marginalizate cu 46% populație de etnie roma – Satu Nou, comuna Mircea Voda, județul Constanța.

Proiectul este co-finațat din Fondul Social European prin programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară 4 „Incluziunea socială și combaterea sărăciei“.

Proiectul include activități ce urmăresc creșterea accesului și participării la EDUCAȚIE pentru 220 persoane, servicii de ocupare pentru 291 persoane, derularea unor programe de ucenicie pentru 64 de persoane și angajarea altor 60 de persoane din grupul țintă, susținerea antreprenoriatului prin 41 subvenții de minimis de până la 25.000 EURO per plan de afacere, înființarea și dezvolarea unui centru antreprenorial la nivelul comunității marginalizate, servicii medicale, medico-sociale, sociale, formare profesională, reparații locuințe, îmbunătățirea condițiilor de locuit, asistentă juridică pentru beneficiarii din grupul țintă, combaterea discriminării și multiculturalism.

Obiectivele proiectului sunt ridicarea gradului de educație la nivelul comunității prin creșterea accesului și participării la educație prin: educația de nivel preșcolar, învățământ primar și secundar; creșterea gradului de ocupare al persoanelor inactive din comunitatea marginalizată Satu Nou;  susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității, pentru constituirea a 41 de microîntreprinderi și înființarea și dezvoltarea unui centru antreprenorial la nivelul comunității și dezvoltarea și furnizarea de servicii sociale, medicale și medico-sociale pentru grupul țintă din comunitatea marginalizată Satu Nou, urmărind dezvoltarea socială și creșterea stării de sănătate a persoanelor din grupul țintă prin furnizarea de servicii integrate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*