A avut loc ceremonia de investire a noului subprefect al județului Constanța, Șenol Ali

Ceremonia de investire a noului subprefect al județului Constanța, Șenol Ali. FOTO Prefectura Constanța

În cursul zilei de 8 ianuarie, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ Constanța, în prezența secretarului de stat din MAI – coordonator pentru relațiile cu instituțiile prefectului –  Adrian Petcu și a reprezentanților instituțiilor publice, a avut loc ceremonia de investire a noului subprefect al județului Constanța, Șenol Ali.

În ședința de guvern din data de 20 decembrie 2018 a fost aprobată Hotărârea nr. 1005, privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanta de către domnul Ali Șenol, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1102 din 27.12.2018.

Secretarul de stat a dat citire Hotărârii de Guvern, după care domnul Șenol Ali a depus jurământul și a mulțumit pentru încrederea acordată. Noul subprefect a subliniat în cuvântul său că își va valorifica pregătirea și experiența profesională în realizarea atribuțiilor de subprefect, dar că, în același timp, speră să poată beneficia în demersurile sale instituționale de sprijinul celor cu care va lucra.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*