50 de ani de la prima misiune de zbor de la Aeroportul Tuzla. Piloții AVIASAN au salvat vieți pe calea aerului încă din 1967

Avionul Diamond DA42 de la Aeroportul Tuzla. FOTO Cristian Tamaș
Avionul Diamond DA42 de la Aeroportul Tuzla. FOTO Cristian Tamaș (Arhivă)

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Tuzla aniversează, alături de iubitorii şi veteranii aviaţiei, 50 de ani de la prima misiune de zbor realizată aici de piloţii AVIASAN, pe 27 martie 1967.

Ediţia de anul acesta a spectacolului de acrobaţie aeriană Aeromania va fi, la rândul său, un tribut adus acestor predecesori.

AVIASAN a fost înfiinţat în 1958, la Constanţa. Din 1967, Tuzla a devenit pentru acesta locul în care a desfăşurat o activitate uluitoare şi în care şi-a câştigat statutul de vârf de lance al aviaţiei sanitare româneşti.

În primul an doar, piloţii de la Tuzla au zburat 1.600 de ore în misiuni de transport medical (bolnavi, material biologic, medici specialişti) şi în intervenţii agricole.

Din februarie 1982 până în 1997, din AVIASAN a rămas activă doar Aviaţia Utilitară, care a pierdut încet teren odată cu declinul activitaţii agricole din perioada post-decembristă.

La Regional Air Services – Aeroport Internaţional Tuzla sunt şi astăzi angajaţi din anii AVIASAN, oameni care au fost aici din prima zi, de la inaugurare şi care sunt o mărturie a istoriei şi evoluţiei acestui loc. Emoţia lor este molipsitoare, dovadă fiind răspunsul Dlui Sava Badea, 70 de ani, rugat de un jurnalist să relateze ceva “Despre istoria Aeroportului Tuzla? Păi… eu sunt parte din istoria aeroportului Tuzla!” El este doar unul dintre cei care işi amintesc oameni, întâmplări, situaţii şi care pot fi intervievaţi în cadrul evenimentului aniversar programat pentru sfârşitul lunii martie la aeroport.

Aeroportul Tuzla în prezent

În iunie 1999, aerodromul aflat în ruină este cumpărat de REGIONAL AIR SERVICES care devine primul (şi multă vreme singurul) aeroport privat din România.

“Sunt inginer de aeronave şi, deşi în 1999 aveam o afacere prosperă în alt domeniu, nu mă simţeam împlinit profesional. Visam să zbor şi să ajut oamenii să zboare. Când am investit aici, toată lumea a pariat că vreau să construiesc hale pentru comerţ en-gros – erau la modă atunci – iar aviaţia generală era în ruină nu doar la Tuzla, ci cam peste tot în ţară. În mod cert nu era o afacere. Şi nici pentru mine nu a fost o afacere, a fost o iniţiativă ivită din pasiune şi, la început, dintr-un pic de nebunie. Am venit la Tuzla şi în prima zi am filmat fiecare colţişor din această proprietate. Şi acum când revăd acest film mă mir: ţin foarte clar minte că, plimbându-mă prin clădirile delabrate şi hangarul ruginit, eu vedeam cu totul altceva, vedeam cu sufletul, nu cu ochii, că aici, într-o zi, ar putea fi ceva frumos. Tuzla a fost la început doar un vis şi a devenit o afacere pe parcurs, mult mai târziu, pentru că aveam o responsabilitate faţă de angajaţi şi pentru că îmi doream foarte mult să văd aeronavele zburând, nu să le admir la sol. Regional Air Services este o afacere nascută dintr-o pasiune, nu invers – şi am căutat să-mi apropii şi să lucrez cu oameni care gândesc la fel ca mine” – povesteşte Adrian Vasilache, directorul general Regional Air Services.

Din 1999, Tuzla este “acasă” pentru Regional Air Services (RAS). Compania nu are şi nu a avut niciun punct de lucru în afara României şi a operat continuu pe Aeroportul Tuzla, pe care l-a extins şi modernizat fără ajutoare de stat, fără fonduri europene sau alte forme de sprijin guvernamental – investind continuu profitul, accesând credite bancare şi urmărind asiduu alinierea la standardele internaţionale.

În 2016, Tuzla ocupă locul 2 naţional după Otopeni în privinţa numărului de mişcări de aeronave, cu 22.000 de aterizări şi decolări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*