218 absenți la prima probă scrisă a Bacalaureatului din Constanța

Examen, educatie, elevi

Astăzi, 4 iulie 2016, a debutat prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie- iulie 2016, Proba E)a)- Limba și literatura română. La această probă s-au înscris 4517 absolvenți. Dintre aceștia, 218 au fost absenți.

Proba s-a derulat în 15 centre de examen din județul Constanța, 6 dintre ele fiind în afara municipiului: Cobadin, Mangalia, Cernavodă, Medgidia, Năvodari.

Conform metodologiilor în vigoare, accesul candidaților în sălile de examen s-a permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. După anunțarea variantei de subiect extrasă de Comisia Națională de Bcalaureat, subiectele au fost multiplicate în număr egal cu numărul candidaților. Timpul destinat elaborării lucrării scrise a fost de trei ore, din momentul distribuirii subiectelor.

Fiecare candidat a luat la cunoștință despre precizările legale în vigoare privind accesul în sala de examen. Până în acest moment nu a fost raportat niciun caz de fraudă sau tentativă de fraudă.

Menționăm că  mâine, 5 iulie 2016 se va susține Proba scrisă E)b)- Limba și literatura maternă (2 candidați înscriși), precum și bacalaureatul român- filiera francofonă (discipline non lingvistice studiate în limba franceză- geografie și economie), la care sunt înscriși 39 de elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța și Liceul Teoretic G. Călinescu Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*