18 români și 16 străini au fost prinși cu droguri asupra lor la un festival de muzică electronică din Mamaia

Polițiștii au găsit asupra suspecților droguri. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au organizat, în ultima săptămână, o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri de risc și mare risc . 33 de dosare penale au fost întocmite.

În perioada 25 aprilie – 1 mai, zeci de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au desfășurat, în cadrul unui festival de muzică electronică din stațiunea Mamaia, activități pentru prevenirea și combaterea traficului și a consumului ilicit de droguri.

Pe perioada desfășurării activităților, au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetățeni străini. Polițiștii, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au întocmit 33 de dosare penale, fiind cercetate 34 de persoane, dintre care 18 români, 7 britanici, 6 italieni, un german, un bulgar și un francez.

În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Totodată, polițiștii au descoperit și retras din circuitul ilicit mai multe comprimate ecstasy, pliculețe conținând cocaină, ketamină, amfetamină, dar și muguri de cannabis.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanța și al jandarmilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*