13 persoane evacuate după un incendiu într-un apartament din Constanța

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Constanța

Un incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Constanța a provocat degajări de fum pe casa scării a unui bloc situat pe aleea Hortensiei nr. 1A, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie.

La fața locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, care au evacuat patru persoane din imobil. Alte nouă persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor.

Potrivit informațiilor transmise de ISU, incendiul s-a manifestat în bucătăria unui apartament și a fost localizat de pompieri, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinței sau la alte apartamente din bloc.

Trei persoane au fost monitorizate medical la fața locului. Una dintre acestea a fost evaluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar alte două persoane au primit îngrijiri din partea unui echipaj SMURD după ce au suferit atacuri de panică.

Din apartamentul afectat de incendiu a fost evacuată în siguranță și o pisică.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*