Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța

Avansare în grad la Jandarmeria ConstanțaAvansare în grad la Jandarmeria Constanța

Jandarmeria Română aniversează in acest an, pe 3 aprilie, 167 de ani de la înfiinţare.

Aniversarea celor 167 de ani de existenţă a armei coincide şi cu împlinirea a 123 ani (1 aprilie 1894) de la înfiinţarea primei structuri a Jandarmeriei la Constanţa.

Pentru marcarea acestui moment aniversar important pentru armă, în perioada 20 martie-14 aprilie 2017, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanţa organizează o serie de activităţi, după cum urmează:

Luni, 03 aprilie, cu începere de la ora 08.30, în prezenţa personalului, la sediul unităţii a fost arborat Drapelul Naţional, în acordurile Imnului de Stat. Ceremonialul a continuat cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind “Ziua Jandarmeriei Române”.

După acest moment, s-a dat citire ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată. Astfel, au fost înaintaţi în gradul următor, pentru modul în care și-au executat atribuțiile funcționale, trei ofiţeri: maior Davidencu Bogdan la gradul de locotenent colonel, maior Samara Stelian la gradul de locotenent colonel, maior Dinu Dan la gradul de locotenent colonel şi şapte subofiţeri: plutonier major Dumitru Mircea la gradul de plutonier adjutant, plutonier major Minică Ionuţ la gradul de plutonier adjutant, plutonier major Moisă Ilie Daniel la gradul de plutonier adjutant, plutonier major Sescioreanu Cristian la gradul de plutonier adjutant, plutonier major Spătaru Marius la gradul de plutonier adjutant, plutonier major Vizireanu Marian la gradul de plutonier adjutant şi plutonier Tudor Mădălina la gradul de plutonier major.

De asemenea, mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri care s-au remarcat prin îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu au fost recompensaţi cu mulţumiri, felicitări şi diplome de merit.

La ofiţeri – locotenent colonel Trancă Sorin a fost înaintat la gradul de colonel, şi patru subofiţeri: plutonier major Chivu Emanuel; Cicîrîc Adrian; Opria Felix şi Ţugurel Florin la gradul de plutonier adjutant.

De la ora 09.00, directorul filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional, domnul Costin Scurtu a susţinut un simpozion cu tema Rolul şi importanţa Jandarmeriei Române în istoria Romaniei.

Cu începere de la ora 11.00, G.J.M. Constanţa a organizat la reşedinţa unităţii, Ziua Porţilor Deschise, acţiune la care au participat aproximativ 300 de elevi. Programul dedicat oaspeţilor a constat în exerciţii demonstrative şi o expoziţie cu tehnica jandarmeriei.

În perioada următoare se va desfăşura şi concursul sportiv “Cupa Jandarmeriei, 167 de ani” care angrenează peste 200 de jandarmi ai G.J.M., care evoluează, pe echipe(detaşament), tir, tenis, volei şi mini-fotbal.

Adauga valoare acestui articol "Ziua Porților Deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*