Ziua Eroilor, sărbătorită la Medgidia. La ceremonie a participat, alături de primarul Vrabie, și arhiepiscopul Tomisului

Ziua Eroilor la MedgidiaZiua Eroilor la Medgidia

Primăria Municipiului Medgidia a celebrat pe 25 mai 2017, de Ziua Înălțării Domnului,  Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român.

Evenimentul a fost organizat în memoria soldaților căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

În semn de recunoștință pentru toți eroii decedați în Primul Război Mondial, autoritățile au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată, “cu mare fast religios, școlar, militar și național”, în Ziua Înălțării Domnului.

Tradiționalele manifestări dedicate Zilei Eroilor au început cu intonarea Imnului de Stat al României. Momentul marcant al ceremonialului a fost reprezentat de oficierea serviciului religios de pomenire a eroilor neamului de către Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de Protopopul Catedralei Patriarhale “Sfinții Petru și Pavel”, Petrică Ciobanu și un sobor de preoți.

În continuarea ceremonialului, Generalul de Brigadă în rezervă Stoica Petre a înmânat distincții militare reprezentanților unităților de învățământ locale prezente, în semn de recunoștință pentru introducerea cursului opțional de istorie “Cultul Eroilor” în programa școlară.

Acțiunea comemorativă a culminat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroului Român și s-a încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare al Armatei Române.

Autoritățile publice locale și-au manifestat dorința de păstrare a acestei tradiții a cultului eroilor, pomenirea din generație în generație a celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.

Adauga valoare acestui articol "Ziua Eroilor, sărbătorită la Medgidia. La ceremonie a participat, alături de primarul Vrabie, și arhiepiscopul Tomisului"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*