Celebra violonistă Sarah Chang cântă în Constanța

Vilonista Sarah Chang. FOTO Wikipedia / Silvio Bacchetta
Vilonista Sarah Chang. FOTO Wikipedia / Silvio Bacchetta

Mai sunt foarte puţine zile până la începerea celui mai important eveniment care deschide “Anul Bimilenar Ovidius” şi care este organizat în spiritul celebrării a 2.000 de ani de la moartea celebrului poet.

Evenimentul se intitulează “Sub semnul lui Ovidius” şi oferă publicului un adevărat regal al sonorităţilor clasice şi nu numai, în premieră absolută pentru Constanţa!“Sub semnul lui Ovidius” este, practic, un eveniment dimensionat estetic, ca formă şi ca fond, în toate conotaţiile termenului. În primul rând spaţiul, Piaţa Ovidiu, va deveni de nerecunoscut pentru publicul ei fidel.

Sute de scaune, flori, lumini şi statui îl vor întovărăşi, de-a lungul fiecărei seri, pe Ovidius, oferindu-i decorul binemeritat. Scena se va întinde pe toată lăţimea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, iar faţada acestuia va fi reinterpretată printr-o videomapare 3D, un conţinut original care va lua prin surprindere pe toţi cei prezenţi.

Ion Caramitru este amfitrionul care, cu vocea sa inconfundabilă, îl va introduce pe poet în minţile şi sufletele spectatorilor, trezind la viaţă spiritul genialului exilat. Cele două invitate speciale, Orchestra Teatrului Naţional de Balet “Oleg Danovski” şi Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijate de maeștrii Radu Ciorei și Radu Postăvaru vor asigura fundalul sonor pentru artiştii vocali şi pentru “zeiţa viorii”, Sarah Chang, un nume îndrăgit şi recunoscut mondial de publicul de profil. Nu va lipsi nici elementul de dinamică clasică, Baletul Black Sea, coordonat magistral de multipremiatul Horaţiu Cherecheş, care pregăteşte o surpriză în premieră naţională, parte a unui spectacol care nu a fost montat niciodată în România!

Şi pentru că aceste seri de o asemenea magnitudine nu se pot încheia decât… exploziv, organizatorii au pregătit o surpriză de proporţii: focuri de artificii incredibile, care vor fi trase de pe diguri şi de pe mare, vizibile de pe faleza plajei Modern. Vă aşteptăm, aşadar, pe 26 şi 27 august, începând cu ora 20.30, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, să celebraţi împreună cu senzaţionala Sarah Chang, neuitatul Ion Caramitru, Orchestra Teatrului Naţional de Balet “Oleg Danovski” şi Orchestra Simfonică Bucureşti, maeștrii dirijori Radu Ciorei și Radu Postăvaru, și multipremiatul Horaţiu Cherecheş şi Baletul Black Sea, două milenii de la trecerea în nefiinţă a celui cea devenit simbol al oraşului Constanţa şi al anului 2017, poetul Ovidius.

INTRAREA ESTE LIBERĂ! Recomandarea organizatorilor: dresscode black&white

Proiect realizat de Filiala Asociației Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*