Sâmbătă seara e timpul pentru o nouă rundă de observații astronomice la Complexul Muzeal de Științele Naturii Constanța (situat în curtea Delfinariului).
Astronom Experience și CMSN pornesc sesiunea de observații sâmbătă, 4 iunie, de la ora 20.30. Ca de obicei totul depinde de condițiile meteo. Dacă afară este înorat, observațiile nu sunt posibile. Dacă vremea este bună, însă, amatorii de stele și planete vor putea să vadă cu telescopul Jupiter, Marte, Spica, Antares și Arcturus.
Totul este precedat de o proiecție 3D specială despre Univers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În această dimineață, Poliția Română efectuează 175 de percheziții domiciliare în București și 20 de județe, în cadrul a cinci dosare penale în care sunt cercetate fapte de evaziune fiscală în domeniul comerțului intracomunitar cu […]
La data de 27 decembrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au prezentat 29 de tineri absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție din Câmpina și Cluj-Napoca, care vor fi repartizați la secțiile de […]
Agenții din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 75.000 de lei, ce figura în atenția autorităților din Marea Britanie. Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul […]
Be the first to comment